De ce să votez?

Este o întrebare pe care și-o pune foartă multă lume. Ne apropiem de alegerile prezidențiale. Mai exact, pe 10 noiembrie, trebuie să alegem viitorul președinte al țării noastre, urmând ca pe 24 noiembrie să confirmăm încă o dată că, candidatul votat este cel pe care îl dorim la conducere.

Răspunsul la întrebarea din subiect este unul foarte simplu: pentru că dacă nu mergi la vot, se vor folosi alții de votul tău în scopul lor personal. Dacă nu mergem la vot, alte persoane vor vota și vor alege viitorul țării noastre în locul nostru.

Mersul la vot este un drept câștigat după revoluție. Acest drept ne oferă posibilitatea să alegem în ce fel de țară vrem să trăim și cine să o conducă. Din păcate, multă lume renunță să mai meargă la vot din cauza corupției și a crizei politice în care ne aflăm atât în prezent, cât și în anii anteriori.

Printr-o prezență la vot mai ridicată, putem alege să punem capăt corupției și crizei, dar totodată putem și să împiedicăm politicienii corupți, interesați doar de ei și de scopurile lor, în a mai ajunge la conducerea țării.

Votul nostru este important. Votul nostru poate aduce schimbarea țării. Nu trebuie să lăsăm alte persoane care, pentru un kg. de făină și un litru de ulei, vor merge la vot și vor alege persoana (sau persoanele) care le-au oferit acel mic pachețel cu alimente.